CHIȘINĂU, 26 apr — Sputnik. Poliţiştii de frontieră ieșeni au depistat un cetăţean român care transporta cu o căruţă aproximativ 4.000 de pachete de ţigări de contrabandă, care urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din România, anunță Poliția de Frontieră Română.
În data de 25 aprilie, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Țuțora au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 19:25, aceştia au observat un atelaj hipo condus de un bărbat care se deplasa dinspre localitatea de frontieră Oprișeni către podul de peste râul Jijia.
La observarea polițiștilor, persoana a sărit din atelaj, abandonându-l, și s-a ascuns în liziera de la marginea drumului. Poliţiştii de frontieră l-au urmărit şi l-au prins la scurt timp.
Persoana depistată a fost identificată ca fiind cetățeanul român Ion B., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Iași.
Totodată, polițiștii de frontieră am constatat că în atelaj se aflau, sub un strat de paie și crengi, patru colete, ambalate în folie de culoare neagră.
Pentru clarificarea celor constatate și continuarea cercetărilor persoana a fost condusă la sediul S.P.F. Țuțora, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.000 de pachete de ţigări, de marca Ashima, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală 46.700 de lei românești, ceea ce constituie în jur de 202 mii de lei moldovenești. Bărbatul a declarat că a încărcat ţigările de pe malul râului Prut şi intenţiona să le predea unei alte persoane, pentru a le comercializa ulterior.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar cantitatea totală de 80.000 de țigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.