Agenții economici care livrează produse alimentare grădinițelor din țară nu mai pot furniza marfă expirată sau de o calitate mai proastă. Asigurarea vine din partea șefului Direcţie Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Râșcani, Andrei Pavaloi, și a fost făcută în studioul Sputnik Moldova.
Pavlov spune că, în prezent, toate produsele sunt livrate în ambalaje mici, ceea ce permite verificarea minuțioasă a acestora.
„După scandalul din 2016, agenții economici nu se avântă să aducă produse de o proastă calitate. Carnea adusă în prezent este refrigerată, este adusă în ambalaje mici, așa că ai posibilitatea să verifici fiecare ambalaj. La fel se întâmplă și cu crupele sau pastele făinoase. Numai sunt ambalate în saci. Respectiv, produsele livrate sunt de o calitate înaltă, deoarece sunt verificate", a declarat Andrei Pavaloi, șef Direcţie Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Râșcani.
Autor: Silvia Zavadovschi