CHIȘINĂU, 24 apr – Sputnik. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării propune majorarea cu 5 la sută a cuantumului tuturor tipurilor de burse pentru elevii din învăţământul profesional tehnic şi studenţii de la licenţă şi maşter, doctoranzi, postdoctoranzi, medici rezidenţi şi medicii secundari clinici: de studii (categoriile 1, II şi III), socială, de merit, de studii postuniversitare.
Proiectul de hotărâre de Guvern va fi examinat miercuri, 25 aprilie, la ședința Cabinetului de Miniștri. Potrivit autorilor, propunerea de majorare a tuturor burselor se încadrează în limita alocaţiilor prevăzute pentru anul 2018.
”Volumul de mijloace suplimentat acoperă majorarea cuantumului burselor, începând cu 1 ianuarie 2018, categoriilor respective de beneficiari cu 5 la sută”, se menționează în textul notei explicative.