Виноградник - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Elevii de la școlile profesionale vor primi bursă și salariu. Vezi în ce condiții

© Sputnik / Павел Лисицын / Trecere la banca de fotografiiElevi, examene, gimnaziu, școală
Elevi, examene, gimnaziu, școală - Sputnik Moldova
Urmăriți-ne pe
Yandex newsTelegram
Premieră în Moldova, elevii de la școlile profesionale vor primi salariu în anumite condiții, vezi ce a decis Guvernul de la Chișinău.

CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Elevii de la școlile profesionale care vor face practică la întreprinderi vor primi ”salariu de ucenicie”. Această premieră este prevăzută în  Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământul dual. 

Documentul stabileşte elementele definitorii pentru învăţământul dual, timpul alocat pregătirii teoretice şi practice. Totodată, sunt reglementate drepturile și obligaţiile agentului economic şi ale instituţiei de învăţământ profesional tehnic, ale maistrului-instructor în producţie şi ale celui din cadrul instituţiei de învăţământ, precum și ale elevului.

Copil - Sputnik Moldova
Societate
Șocant: Câți elevi din Moldova au fost supuși violențelor și abuzurilor sexuale

În premieră, este introdus termenul de „salariu de ucenicie” pentru remunerarea activității desfăşurate de elev în cadrul întreprinderii. Elevul obține calitatea de ucenic la semnarea contractului de ucenicie cu agentul economic.

Ucenicului i se va acorda anual un concediu de odihnă plătit, cu o durată minimă de 28 de zile calendaristice, cu excepția zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Acesta va beneficiază de concediu plătit în perioada vacanțelor, conform planului-cadru aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. În cazul în care perioada vacanțelor depășește durata concediului anual de odihnă, acestuia i se poate acorda un concediu neplătit, conform legislației muncii în vigoare.

În perioada studiilor, elevul va beneficia de bursă lunară, asigurare obligatorie medicală, asigurare socială, salariu de ucenicie achitat de agentul economic, care constituie nu mai puțin de 2/3 din cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real.

Finanţarea învăţământului dual va fi asigurată,  atât din bugetul de stat, cât și din sursele agentului economic.

Învățământul dual este o formă alternativă de organizare a învățământului profesional tehnic, care presupune instruirea simultană în cadrul unei instituții de învățământ profesional tehnic și în cadrul unei întreprinderi. Ponderea pregătirii practice este de aproximativ 70 la sută, iar elevii absolvenţi pot fi angajaţi în cadrul întreprinderii.

În anul de studii 2016-2017, circa 20 de companii au implementat astfel de programe de studii, în colaborare cu nouă instituţii de învăţământ profesional tehnic.

 

Fluxul de știri
0