CHIȘINĂU, 18 apr – Sputnik. Începând de miercuri, 18 aprilie, este testat sistemul de înregistrare video a ședințelor de judecată în două instanțe din Moldova. Este vorba despre Curtea de Apel Bălți și Judecătoria Soroca. Potrivit Ministerului Justiției, sistemul pilot va înregistra digital ședințele cu acordul prealabil al participanților.
Perioada de pilotare a sistemului este de 4 luni, o lună pentru înregistrarea video a ședințelor de judecată și o perioadă de trei luni, pentru studiu și analiză. Pentru evitarea unor eventuale situații de risc, din înregistrările video vor fi excluse acțiunile procesuale, dosarele sau materialele care, potrivit legislației în vigoare, urmează a fi examinate în ședințe închise sau sunt dispuse spre examinare în ședință închisă la cererea părților. De asemenea, nu se vor înregistra video şedinţele de judecată care au loc în cadrul procedurilor fără participarea părților.
Acest sistem de înregistrare video va fi utilizat în viitor și pentru organizarea ședințelor de judecată cu participarea, de la distanță, a persoanelor deținute în instituțiile penitenciare.
Echipamentele pentru toate instanțele, inclusiv cele pilot, au fost procurate și instalate cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului pentru Justiție Transparentă.