Pe lângă faptul că nu-i pun pe cei mici în scaunul auto așa cum se recomandă, mulți dintre părinți își lasă copiii pe bancheta din spate fără a le cupla centura de siguranță.
„De frica amenzilor, maturii își cuplează centurile de siguranță, însă nu se gândesc la copiii lor. Mai mult, majoritatea copiilor care se află pe bancheta din spate, preferă să stea la mijlocul banchetei, între cele două locuri din față. Acesta este cel mai periculos loc, fiindcă în cazul unei frânări bruște sau a unui accident, există un pericol iminent ca copilul să ajungă prin parbriz”, a declarat în studioul Sputnik-Moldova Virginia Mandalac, manager de proiecte din cadrul „Automobil Club din Moldova".
În lume, la fiecare 8 minute, un copil moare ca urmare a unui accident rutier. Anul trecut, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 2.512 accidente rutiere. În urma acestora, 273 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 2846 au suferit diverse traumatisme. În accidentele rutiere produse anul trecut au fost implicați 350 de copii, dintre care 12 au decedat.
Autor: Silvia Zavadovschi