CHIȘINĂU, 10 apr — Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cancelarul german, Angela Merkel, au avut o convorbire telefonică în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte de actualitate.
”Liderii au peocedat la un schimb de păreri privind situația din Siria, înclusiv cu luarea în considerare a acuzațiilor de aplicare a armei chimice adresate Damascului oficial de un șir de state occidentale. Partea rusă a atras atenția asupra inadmisibilității provocărilor și speculațiilor în această privință”, anunță Kremlinul într-un comunicat al serviciului de presă al Kremlinului.
Putin și Merkel au convenit să continue activitatea comună de soluționare a crizei interne din Ucraina în cadrul ”Formatului Normandia”. Totodată a fost subliniat că acordurile de la Minsk nu au o alternativă și sunt temelia procesului de detensionare în acest punct fierbinte. Părțile s-au arătat dispuse să sprijine în continuare eforturile Misiunii OSCE de monitorizare și să examineze chestiunea cu privire la instituirea unei Misiuni ONU pentru protejarea obvservatorilor OSCE.
A fost confirmată intenția Rusiei și a Germnaniei de a materializa ”proiectul de amploare reciproc avantajos în domeniul gazelor”, conducta Nord Stream 2.
Putin a transmis condolențe în legătură cu tragicul caz de la Munster.