CHIȘINĂU, 4 apr – Sputnik. Serviciul Vamal intenționează să sporească nivelul de securizare a întreg perimetrului vamal al țării prin aplicarea monitorizării video pentru toate zonele de control vamal.
Necesitățile de dotare, precum și măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare video din gestiune au fost examinate în cadrul unei ședințe de lucru, prezidate de către directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
Proiectul de modernizare presupune suplimentarea camerelor de supraveghere video sau înlocuirea celor uzate, după caz. Sunt vizate toate punctele de trecere a frontierei, posturile vamale interne de control dislocate în proximitatea liniei administrative cu regiunea transnistreană, precum și cele instituite în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău și oficiile poștale.
Cu echipamente performante de supraveghere online urmează a fi dotată și Secția monitorizare video din cadrul Direcției integritate de supraveghere, responsabilă de stocarea și examinarea imaginilor video prelevate.
Totodată, montarea sistemelor de monitorizare video urmează a fi asigurată și în cadrul celor 48 de antrepozite vamale, antrepozitarii având obligația de a interconecta serverele de stocare a imaginilor cu sistemul de monitorizare video al Serviciului Vamal.
Vitalie Vrabie le-a solicitat factorilor de decizie, responsabili de realizarea măsurilor enumerate, să asigure monitorizarea video a tuturor zonelor de control vamal până la data de 1 septembrie.