CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. De la începutul anului 2018, procedura de obținere a Carnetului ATA a devenit mai simplă și accesibilă.
Carnetul ATA reprezintă un titlu de admitere temporară, folosit pentru admiterea temporară a mărfurilor, cu excepţia mijloacelor de transport.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, ca instituție abilitată cu dreptul de emitere a Carnetelor ATA, a aprobat un nou Regulament, care a intrat în vigoare la începutul anului 2018. Prin noul Regulament se urmărește simplificarea procedurii de solicitare și perfectare a Carnetului.
Carnetul ATA este recunoscut la nivel internațional ca un instrument de facilitare a comerțului. Acesta reprezintă un document internaţional, în baza căruia mărfurile aflate în regim de export temporar și tranzit circulă liber, conform unei proceduri vamale simplificate. Deținerea Carnetului ATA scutește de necesitatea perfectării declarației vamale și constituirii unei garanții financiare pentru asigurarea taxelor și impozitelor organului vamal.
Carnetul ATA este solicitat cel mai des de companiile şi persoanele care participă la târguri şi expoziţii, oamenii de artă, colective teatrale, muzicieni şi artişti, sportivi, profesionişti din diferite domenii, ce pot circula liber cu echipamentul său profesional, operele de artă sau produsele sale prin peste 75 de state, care fac parte din sistemul ATA.
În acest an a fost ajustat formularul cererii de solicitare a Carnetului ATA, care poate fi descărcat de pe pagina web a CCI și transmis în format electronic. Totodată, s-a redus numărul de acte prezentate în suportul acestei cereri.
Au fost prevăzute mai multe forme de garanție care pot fi acceptate de CCI. Astfel, dacă anterior se prezentau doar garanții bancare sau depunerea mijloacelor bănești în numerar sau prin virament, acum CCI va putea accepta scrisori de garanţie din numele solicitantului sau altor persoane, precum și contracte în forma stabilită de legislație.
Au fost reglementate procedurile în caz de schimbare a destinației bunurilor, ceea ce va permite valorificarea oportunităților Carnetului ATA în beneficiul titularului acestui document.
Totodată, în contextul fluidizării traficului prin posturile vamale de frontieră, CCI a propus autorității vamale extinderea aplicabilității Carnetului ATA pentru regimul de tranzit, astfel încât Carnetul să fie acceptat pentru perfectarea și garantarea tranzitului pe teritoriul Republicii Moldova.