CHIȘINĂU, 31 mart — Sputnik. Direcția de Poliție a Municipiului Chișinău a anunțat că, ieri, în data de 30.03.2018, angajații acestei instituții au identificat persoana care, în data de 26 martie, a efectuat un apel telefonic la serviciul 902, comunicând că sediul Centru al Judecătoriei Chișinău este minat.
Mare le-a fost mirarea polițiștilor când au constatat că cel care a lansat alerta falsă cu bombă este un avocat în vârstă de 43 ani, care în acea zi avea un proces de judecată și urma să participe în calitate de apărător.
Potrivit Poliției, apelul telefonic a fost efectuat de pe o cartelă SIM de unică folosință, care a fost introdusă în telefonul avocatului de pe care s-a fi efectuat apelul.
Asupra avocatului au fost depistată și ridicată cartela SIM, care anterior fost introdusă în aparatul de telefon de pe care s-a efectuat apelul.
Deși recunoaște că cartela SIM îi aparține și aceasta a fost introdusă în telefonul de pe care s-a efectuat apelul, acesta neagă că ar avea tangență la infracțiunea dată. Avocatul susține că telefonul i-ar fi dispărut din automobil în circumstanțe necunoscute. El însă nu a anunțat Poliția că i-a dispărut telefonul.