Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Străinii vor ajunge mai ușor în țara noastră. Ce modificări pregătește Guvernul

© Flickr / DurhamDundeePassport
Passport - Sputnik Moldova
Abonare
Potrivit unui proiect de modificare a Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, mai multe persoane din străinătate vor beneficia de facilități la perfectarea vizei de intrare în țara noastră.

CHIȘINĂU, 7 mart — Sputnik. Autoritățile încearcă să sporească atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii din afară. Astfel, toţi străinii, invitaţi de Guvern sau de autorităţile administraţiei centrale, ar urma să fie scutiţi de procedura invitaţiei, la perfectarea vizei de intrare în Republica Moldova.

În prezent, sunt scutiţi doar străinii invitaţi de Guvern sau de autorităţile administraţiei centrale, în cadrul proiectelor investiţionale ce prezintă interes pentru economia naţională.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și Altețea Sa Șeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum - Sputnik Moldova
Arabii vor să investească în Republica Moldova. Iată în ce sectoare ale economiei

Prin implementarea normelor proiectului în cauză, se va mări spectrul persoanelor fizice şi/sau juridice, care, la invitaţia Guvernului sau autorităţilor administraţiei publice centrale, vor putea beneficia de excepţia de la procedura invitaţiei, la eliberarea vizei de intrare în Republica Moldova.

"În acest sens, oameni de afaceri şi companii multinaţionale din străinătate, vor fi mai uşor de invitat de către autorităţile centrale din Republica Moldova, în vederea efectuării unor studii de piaţă, pentru realizarea unor proiecte investiţionale", explică autorii proiectului în nota de argumentare.

Proiectul vine ca o măsură evidentă, urmare Reformelor iniţiate de Guvernul Republicii Moldova prin care s-a sporit atractivitatea statului nostru în rândul potenţialilor investitori străini, întrucât Republica Moldova oferă un mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor datorită facilităţilor fiscale şi vamale în cadrul Zonelor Economice Libere și infrastructurii Parcurilor Industriale.

Fluxul de știri
0