CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Republica Moldova a devenit acum patru ani prima țară din cadrul Parteneriatului Estic ai cărei cetățeni călătoresc fără vize în statele membre ale Uniunii Europene.
Parlamentul European a adoptat, la 27 februarie 2014, anularea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova, dând curs, astfel, propunerii Comisiei Europene. Parlamentarii europeni care au luat cuvântul în plen au subliniat că cetățenii Republicii Moldova merită să călătorească fără vize în Uniunea Europeană.
Decizia Parlamentului European a fost adoptată după trei ani de negocieri intense. Pentru liberalizarea regimului vizelor pentru moldoveni au votat 460 de deputați din 510 europarlamentari prezenţi, 60 au fost împotrivă, iar 10 s-au abtinut.
Votul Parlamentului European a foat confirmat de Consiliul Uniunii Europene, iar din 28 aprilie 2014, cetățenii Republicii Moldova au început să se bucure de regim liberalizat de vize în UE.
Se schimbă designul vizelor Schengen>>>
Comisia Europeană a prezentat, la 20 decembrie 2017, un raport Parlamentului European şi Consiliului European despre funcţionarea regimului liberalizat de vize în ţările Parteneriatului Estic. Comisia a constatat că Republica Moldova trebuie nu doar să continue implementarea reformelor, dar şi să întreprindă anumite acţiuni imediate în acest sens, precum adoptarea unei legislaţii noi cu privire la combaterea spălării banilor.