CHIȘINĂU, 22 feb – Sputnik. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a pus-o la punct astăzi pe liberala Alina Zotea-Durnea. Candu a chemat-o pe Zotea-Durnea la ordine și respect, după ce aceasta a încercat să transforme ședința forului legislativ într-un bâlci.
Liberala a început să-i ceară socoteala președintelui Parlamentului, solicitându-i explicații cu privire la decizia de a tăia arborii de pe o porțiune din terenul situat în spatele Legislativului.
Andrian Candu a încercat să explice că arborii sunt curățați, iar o parte dintre ei, care sunt uscați, sunt tăiați și în locul acestora, dar și în fața Parlamentului, vor fi sădiți copaci noi. În timp ce președintele Parlamentului își formula răspunsul, liberala îl întrerupea cu tot felul de replici. Atunci, Candu i-a amintit deputatei Zotea-Drunea de Regulamentul Parlamentului, care presupune o anumită conduită a legislatorilor în timpul ședințelor plenare.
”Stimată doamnă Zotea, există Regulamentul Parlamentului care presupune o disciplină și regulă. Dacă vom fi disciplinați, vom fi mai eficienți, transparenți și benefici pentru țară”, a declarat Candu.
Președintele Parlamentului a mai menționat că este inutil să se discute repetat acest subiect în Legislativ. Tema a fost analizată la ședința Biroului permanent, care a avut loc miercuri, 21 februarie, însă de la aceasta au lipsit reprezentanții liberalilor, în speță liderul fracțiunii PL, Mihai Ghimpu.
Propunere în Parlamentul din Moldova: Să fie instalată o bară pentru striptease>>>
”Acestea sunt discuții interminabile despre care deja s-a discutat la Biroul permanent”, a declarat președintele forului legislativ, care a făcut apel către fracțiunea PL la disciplină și organizare.