CHIȘINĂU, 20 feb — Sputnik. Procuratura a finalizat şi expediat în judecată cauza penală de învinuire a preşedintelui Cooperativei de Producţie „Orizont Extragere" din satul Paşcani, raionul Criuleni, împreună cu şeful de sector şi maistrul pentru încălcarea regulilor de securitate la efectuarea lucrărilor de exploatare minieră, soldată cu decesul a trei persoane.
Tragedia a avut loc pe 20 noiembrie 2017, în mina de calcar pentru tăierea blocurilor mici a zăcămintelor „Cricova II, sectorul „Scurta", stratul „80" amplasat la 2,5 km spre nord-vest de satul Paşcani, raionul Criuleni.
Trei persoane și-au pierdut viața în timp ce erau efectuate lucrări de tăiere a pietrei. Atunci din tavan au căzut roci de calcar pe o suprafaţă de aproximativ 90 de metri pătraţi.
Procurorii au dispus aplicarea sechestrului pe o serie de bunuri imobile şi mobile, inclusiv: un teren, un apartament şi trei automobile — toate aparţinînd inculpaţilor, pentru asigurarea prejudiciului material şi moral cauzat.
Doi dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina, încheind cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei. În prezent, cei trei au interdicţia de a părăsi ţara, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă de la 3 până la 10 ani închisoare.