CHIȘINĂU, 17 feb – Sputnik. Banca Națională a Moldovei (BNM) a înaintat un proiect de lege prin care casele de schimb valutar vor fi obligate să instaleze sisteme de supraveghere și înregistrare video a activității de schimb valutar.
Astfel, unitatea de schimb valutar va fi obligată să asigure supravegherea și înregistrarea video a activității de schimb valutar în numerar cu persoane fizice pe toată durata programului de lucru în regim real al timpului.
”Înregistrările video se realizează la fiecare ghișeu la care se efectuează operațiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice pe zile și acestea trebuie să înregistreze cel puțin data, ora și minutele fiecărei operațiuni de schimb valutar, precum și să permită vizualizarea casierului și a persoanei care efectuează operațiunea de schimb valutar”, se spune în textul documentului.
Înregistrările video ale unității de schimb valutar trebuie să fie păstrate, în formă digitală şi în condiţii de securitate, cel puţin 10 zile calendaristice şi să fie prezentate pentru verificare la solicitarea organelor de control valutar.
În preajma fiecărei camere de supraveghere video, urmează a fi afișat un semn/pictogramă adecvată care să conțină o imagine reprezentativă capabilă să semnaleze clar existența acestor camere, conform modelului prevăzut de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Banca Națională a Moldovei este în drept să stabilească cerințe suplimentare referitoare la supravegherea și înregistrarea video a activității de schimb valutar.
Moldovenii vor schimba altfel dolarii și euro. Iată ce vrea să facă Parlamentul>>>
În caz de defecțiune tehnică a sistemului de supraveghere și înregistrare video a activității de schimb valutar sau în caz de alte incidente care au făcut imposibilă supravegherea și înregistrarea video, unitatea de schimb valutar este obligată să înregistreze aceste cazuri într-un registru special.
În cazul în care unitatea de schimb valutar intenţionează să suspende pe o perioadă activitatea de schimb valutar în numerar cu persoane fizice a casei de schimb valutar şi/sau a filialei acesteia, a biroului de schimb valutar al băncii licenţiate, a punctului de schimb valutar al hotelului și/sau activitatea prin intermediul aparatului/aparatelor de schimb valutar, unitatea respectivă este obligată, înainte de suspendarea activităţii, să informeze în acest sens Banca Naţională a Moldovei în modul și termenul stabilit de aceasta. Perioada de suspendare a activității unității de schimb valutar nu poate depăși 6 luni într-un interval de 12 luni consecutive.
Unitatea de schimb valutar care și-a suspendat activitatea de schimb valutar este obligată, până la expirarea perioadei de suspendare, să informeze Banca Națională a Moldovei despre reluarea activității, în modul și termenul stabilit de aceasta.
Moldova: cei care au 200 de euro pot fi potențiali finanțatori ai terorismului>>>
În cazul în care unitatea de schimb valutar a decis să înceteze definitiv activitatea de schimb valutar în numerar cu persoane fizice a casei de schimb valutar şi/sau a filialei acesteia, a hotelului, a biroului de schimb valutar și/sau aparatului de schimb valutar al băncii licenţiate, unitatea respectivă este obligată să informeze în acest sens Banca Naţională a Moldovei în modul și termenul stabilit de aceasta. La data încetării activităţii sus-menționate a casei de schimb valutar, a filialei casei de schimb valutar, a hotelului la Banca Naţională a Moldovei se depune licenţa/copia autorizată de pe licenţă.