CHIȘINĂU, 13 feb – Sputnik. Ofițerii serviciilor specializate ale Vămii au deconspirat și anihilat o schemă de contrabandă cu substanțe narcotice în proporții mari. Pe acest caz sunt reținuți doi locuitori ai raionului Hâncești, care au încercat să scoată ilegal din țară 420 de grame de marijuana.
(FOTO/VIDEO) Așa nu se mai poate! Fapta unui moldovean care i-a revoltat pe vameși>>>
Potrivit Serviciului Vamal, stupefiantele au fost depistate de către vameșii de la punctul de trecere Leușeni într-un autocar de pe ruta Chișinău-București. Masa vegetală era împachetată într-o folie de staniol, care era prelucrată cu cafea măcinată în vederea camuflării mirosului specific.
Organul de urmărire penală al Serviciului Vamal întreprinde măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor infracțiunii și tragerii la răspundere a persoanelor implicate.
Cei doi învinuiți sunt plasați în arest la domiciliu, în privința acestora fiind inițiat un dosar penal pentru tentativa săvârșirii infracțiunii de contrabandă. În cazul în care le va fi demonstrată culpabilitatea, suspecții riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.