CHIŞINĂU, 4 feb — Sputnik. Din 21 ianuarie, în România au intrat în vigoare noile reglementările privind cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cei care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română, şi anume cu referire la transcrierea actelor de stare civilă — certificate de naştere sau de căsătorie.
Astfel, potrivit modificărilor operate, cererile de transcriere sau înscriere a certificatelor de naștere și de căsătorie vor putea fi depuse acum şi la primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ din ţara vecină, precum şi la primăriile de sector din Bucureşti.
Persoanele care au avut Permis de ședere în România, pot solicita transcrierea în localitatea în care au fost rezidenți.
Anterior, aceste documente puteau fi transcrise doar la sector 1, București și la oficiile consulare ale României.
Totodată, dosarele vor putea fi depuse acum doar personal de către titular, nu prin mandatar sau împuternicit. În cazul minorilor, cererile vor fi depuse de părinţi sau de reprezentanţii legali.