Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Noi reguli de intrare în Ucraina: Ce putem transporta în ţara vecină

© Sputnik / Александр Полегенько / Accesați arhiva multimediaАвтомобильный пункт пропуска на украинской границе
Автомобильный пункт пропуска на украинской границе - Sputnik Moldova
Abonare
O informație utilă pentru cei care se pregătesc să călătorească în Ucraina: ce este permis și ce este interzis să transporți peste frontiera moldo-ucraineană.

CHIȘINĂU, 4 feb — Sputnik. Deși Ucraina a înăsprit regulile de intrare în țară pentru cetățenii străini, aceste modificări nu se extind deocamdată și asupra cetățenilor Moldovei.

Noile reguli au intrat în vigoare din 1 ianuarie 2018. Astfel, a fost introdus controlul biometric pentru un șir de cetățeni care vor traversa frontiera ucraineană, inclusiv pentru cetăţenii ruşi. De asemenea, dacă persoana intră pentru prima dată pe teritoriul Ucrainei, atunci acestora le vor fi colectate amprentele digitale.

Totuşi, chiar dacă aceste modificări nu se referă şi la cetăţenii ţării noastre, atunci când intenționează să plece în vacanță sau cu o altă ocazie în Ucraina, moldovenii se întreabă ce pot lua cu ei și ce este interzis să aibă asupra lor, pentru a putea trece frontiera comună fără probleme.

Проверка автомобиля - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Vinieta nu mai este verificată la frontieră. Ce schimbări au intervenit la hotar

Precizăm că noile reguli cu privire la modul de introducere a bunurilor pe teritoriul ţării sunt aceleaşi pentru toţi.

O persoană poate avea asupra sa la trecerea frontierei cu Ucraina câte o cutie de ceai, cafea, ciocolată. Câte două kilograme de mere, pere, cartofi, morcovi, ciuperci. De asemenea, puteţi lua până la drum până la 2 kilograme de carne, slănină, o găină afumată, un baton de salam, un borcan cu conserve de casă, un borcan cu miere şi altele. În sumă însă, preţul produselor alimentare transportate nu trebuie să depăşească 200 de euro.

O persoană are voie să transporte mărfuri (cu excepția celor supuse accizelor) al căror preț nu depășește echivalentul a 500 de euro și greutatea maximă de 50 kg, pentru transportul terestru și maritim. Pentru transportul aerian se admit mărfuri în valoare de 1000 de euro.

În ceea ce privește mijloacele bănești, este admisă o sumă echivalentă cu maximum 10 mii de euro pentru o persoană.

Международный пункт пропуска Угринов-Долгобичув на украинско-польском участке госграницы - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Noi reguli de traversare a frontierei cu Ucraina pentru transportatori

Putem avea în bagaje următoarele obiecte de uz personal: produse de igienă, cosmetice, haine, lenjerie, încălțăminte, bijuterii; obiecte de birotică; obiecte cu destinație medicală pentru asigurarea activității vitale a omului și pentru controlul sănătății; preparate medicale prescrise de medic.

Potrivit regulilor de trecere a frontierei, pot fi transportate fără acte suplimentare și fără declarație câte o singură unitate: aparat de fotografiat, cameră de luat vederi, binoclu, instalație de înregistrare și reproducere a sunetului (magnetofon, reportofon, pick-up ș. a.), aparat de radio, televizor, cărucior pentru invalizi, cărucior pentru copii, utilaj sportiv etc. (pentru o singură persoană). Se admit câte două exemplare: telefoane mobile, pagere; instrumente muzicale portabile, calculatoare personale, tablete, ceasuri. Câte trei unități: carduri flash.

Polițiști de frontieră ucraineni, atacați de un moldovean>>>

Totodată, fără acte suplimentare se admite introducerea în ţară a 0,5 l de apă de toaletă și/sau 100 ml de parfum.

Razor wire is seen in front of an EU sign during a protest against barbed wire fences along the border crossing between Slovenia and Croatia in Brezovica pri Gradinu, Slovenia - Sputnik Moldova
Veste proastă pentru moldoveni: Noi măsuri de control la frontiera UE

Fumătorii au voie să ia cu sine 200 de țigarete sau 50 de trabucuri, sau 250 g de tutun, sau toate acestea în sortiment, cu o greutate totală de 250 g.

Norma admisibilă de băuturi alcoolice — rachiu, coniac, whisky și alte băuturi tari — câte doi litri; bere — cinci litri.

Conform legislației ucrainene, medicamentele introduse în țară nu pot depășească cinci ambalaje de fiecare denumire pentru o persoană (cu excepţia celor care conțin substanțe narcotice și psihotrope) sau într-o cantitate ce nu o depășește pe cea indicată în rețeta prescrisă de medic (cu ștampila acestuia sau a instituției medicale).

Este interzisă transportarea prin vama ucraineană a substanțelor toxice, radioactive și explozibile, a armelor, drogurilor, precum și obiectelor ce ţin de patrimoniul cultural.

Fluxul de știri
0