Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce prevestesc cutremurele de mică intensitate din România: O spun experții

© Science Photo LibrarySeismograph
Seismograph - Sputnik Moldova
Abonare
Seismologul Ion Ilieș a explicat ce riscuri comportă seria de cutremure de mică intensitate care s-au produs în ultimele zile în România

CHIȘINĂU, 30 ian — Sputnik. În perioada 21 — 29 ianuarie, seismologii români au înregistrat mai multe zile la rând cutremure de pământ cu magnitudinea de până la 3 grade pe Richter.

Ultimul s-a produs pe data de 29 ianuarie, la Constanța, având magnitudinea de 2,4 grade și epicentrul la o adâncime de 5,6 km.

Potrivit șefului Centrului de Seismologie Experimentală al Institutului de Geologie și Seismologie al Academiei de Științe a Moldovei, Ion Ilieș, aceste cutremure din România nu depășesc cadrul normal. Mai mult decât atât, savantul afirmă că în prima lună a anului 2018 activitatea seismică în Vrancea chiar a fost chiar în scădere.

Сейсмограф - Sputnik Moldova
Noi cutremure de mare adâncime, în preajma Republicii Moldova

„Ianuarie a fost chiar mai liniștit din punct de vedere seismic decât lunile precedente. În prima lună a acestui an au fost înregistrate opt cutremure cu magnitudinea sub 3 grade. Până acum erau 14 seisme pe lună cu magnitudinea de la 3 la 4 grade. Aceasta înseamnă că regimul seismologic al Vrancei este în limita normalului ", a comunicat seismologul.

Ion Ilieș a adăugat că această serie de cutremure mici nu prevestește un cutremur puternic. De aceea nu trebuie să acordăm prea multă atenție zvonurilor, care nu fac decât să creeze o stare de nervozitate în societate.

„Dacă s-ar produce seisme cu o magnitudine mai mare de 5 grade și acestea s-ar repeta frecvent, atunci am putea vorbi de iminența unui cutremur puternic. Noi însă, de atâția ani, atestăm un regim seismic obișnuit", a conchis specialistul.

Fluxul de știri
0