Anunți important pentru cei 16 mii de solicitanți de locuințe sociale în municipiul Chișinău. Primarul interimar al Capitalei precizează că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi cu privire la locuințe, dosarele lor nu mai corespund cerințelor stabilite.
Respectiv, pentru ca dosarele să treacă cu succes de Comisia specială pentru acordarea locuințelor sociale, acestea trebuie actualizate.
„În primul rând informam cetățenii că în data de 29 noiembrie 2015 a intrat în vigoare o nouă Lege cu privire la locuințe, Legea 75 din 30.04.2015. Odată cu aprobarea acestei legi, a fost abrogat vechiul Cod cu privire la locuințe, care există din 1983. Respectiv, toți cetățenii care așteaptă o locuință socială din partea Primăriei Chișinău și sunt incluși în listele preturilor de sector, sunt obligați să actualizeze dosarele lor și să depună o cerere în acest sens", a anunțat Silvia Radu.
Primarul interimar menționează că lista cu actele necesare ce urmează să fie anexate la dosar va fi primită de solicitanți prin poștă. Totodată, aceasta va putea fi găsită și pe site-ul instituției.
„În curând, toate persoanele respective vor primi o scrisoare de înștiințare despre modificarea cadrului legal, precum și lista de acte necesare", a adăugat Silvia Radu.
Totodată, ea a ținut să-i atenționeze pe cei care locuiesc în apartamente primite de la stat, dar nu au reușit să le privatizeze, că mai au timp pentru a-și perfecta actele până pe 31 mai. În caz contrar, apartamentele vor ajunge în posesia municipalității, iar locatarii vor fi nevoiți să achite o chirie lunară Primăriei.
„În conformitate cu articolul 59 din noua Lege, persoanele care locuiesc în locuințe pasibile de a fi privatizate trebuie să le privatizeze până pe 31 mai. După expirarea acestui termen, toate locuințele care nu au fost privatizate vor trece în proprietatea municipalității, cu statut de locuință socială, iar cetățenii care se află instalați în aceste locuințe, dar nu au reușit să le privatizeze, vor avea posibilitatea să încheie un contract de locațiune cu Primăria Chișinău pentru un termen de cinci ani", adaugă Silvia Radu.
Amintim că, anterior, Silvia Radu a anunțat că cel puțin 10 solicitanți de locuințe sociale își vor primi apartamentele în 2018. Banii pentru procurarea locuințelor vor fi alocați din cele patru milioane de lei, cât constituie beneficiul municipalităţii din deţinerea cotei-părţi în Agenţia Municipală de Ipotecă Chişinău, unde Primăria deține 30% din acțiuni.