Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Declarația bombă a premierului Pavel Filip despre pensiile din Moldova

© Sputnik / Miroslav RotariПремьер-министр Республики Молдова Павел Филип
Премьер-министр Республики Молдова Павел Филип - Sputnik Moldova
Abonare
Premierul Pavel Filip susține că omul trebuie să primească o pensie pe care a meritat-o și ea trebuie să fie direct proporțională cu banii pe care i-a plătit statului

CHIȘINĂU, 25 ian – Sputnik. Premierul Pavel Filip a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de bilanț a celor doi ani de aflare la conducerea Guvernului, că pensiile în Moldova sunt încă foarte mici.

”Nu pot să nu fiu de acord că pensiile în Republica Moldova încă sunt mici. Dar eforturile pe care le face acest Guvern sunt orientate spre a le oferi oamenilor pensiile pe care le merită”, a declarat șeful Executivului. 

Пенсионер - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Dreptul la pensionarea anticipată în Moldova a fost anulat

Filip a explicat că pensiile sunt mici în ciuda faptului că au fost valorizate, deoarece anterior a fost comisă o inechitate în formula de calcul a pensiilor.

”Toți cei care au intrat în sistemul de pensii după anul 1999 au avut de suferit pentru că formula de calcul a pensiilor nu le oferea valorizarea banilor care au fost plătiți de către acești oameni în sistemul social”, a declarat premierul.

Șeful Guvernului susține că înainte de a vorbi de o majorare generală pentru toți pensionarii, Executivul s-a gândit să înlăture această inechitate.

”Am considerat prioritatea numărul unu, atâta timp cât acești oameni mai au posibilitate să se bucure de o pensie, să înlăturăm această inechitate”, a declarat Filip.

Premierul susține că în paralel cu procesul de valorizare a pensiilor, care se va încheia în anul 2018, Guvernul a venit și cu o nouă formulă de calcul a pensiei, care reflectă proporționalitatea directă între salariu și defalcările pe care le-au făcut beneficiarii de pensii în fondul social.

”Omul trebuie să primească o pensie pe care a meritat-o și ea trebuie să fie direct proporțională cu banii pe care i-a plătit statului”, a concluzionat premierul. 

La 1 aprilie 2018, vor fi valorizate pensiile pentru limita de vârstă și cele de dizabilitate pentru persoanele care și-au stabilit pensia în anii 2012-2013, iar la 1 octombrie 2018, pentru cei care și-au stabilit pensia în anii 2014 — 31 martie 2017. Majorarea pensiilor, ca urmare a valorizării, va fi diferențiată în funcție de anul stabilirii acesteia și de venitul realizat de persoană.

Fluxul de știri
0