CHIȘINĂU, 18 ian — Sputnik. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a creat trei celule de criză, în zonele de nordul, sudul și centrul țării.
Celulele de criză vor funcționa în cadrul subdiviziunilor IGSU din municipiile Bălți, Cahul și Chișinău. În componența acestora sunt incluși reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Poliției, Departamentului Trupelor de Carabinieri, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, distribuitorii de energie electrică, iar după caz ar putea fi implicați și reprezentanți ai Ministerului Apărării.
Responsabilii din cadrul celulelor de criză vor monitoriza situația pe drumurile și în localitățile din țară și vor lua decizii pentru intervenții.
Pe parcursul nopții trecute, salvatorii au efectuat lucrări de deblocare a mai multor mijloace de transport. La Telenești în apropiere de localitatea Mândrești, pompierii au deblocat din zăpadă 4 autoturisme și un autocamion ce transporta combustibil.
IGSU îndemnă oamenii să apeleze de urgență serviciul 901 în situații de risc.