CHIȘINĂU, 8 ian — Sputnik, Sergiu Praporșcic. Moldovenii au luptat în Afganistan în perioada sovietică, fiind obligați de regimul de atunci să facă acest lucru. Unii s-au întors acasă teferi, alții — schilozi, alții — în sicrie de zinc sigilate, iar alții nu s-au mai întors deloc, îngrășând cu trupurile lor solul arid al Afganistanului.
Iată însă că sunt și dintre cei care, iarăși contrar voinței lor, au fost obligați să rămână să trăiască acolo, departe de casă.
Un moldovean care a rămas ostatic în Afganistan în urma războiului purtat acolo de URSS în 1979-1989 apare într-o înregistrare video postată pe rețele de socializare. Conaționalul nostru se numește Leonid Gheorghe Vâlcu, este născut în data de 2 iulie 1967 și este originar din satul Schinoşica, raionul Cimișlia.
Filmul video, în care sunt relatate istoriile mai multor foști ostași sovietici care au făcuți prizonieri în Afganistan de către mujahedini și obligați să se convertească la islamism, între care și moldoveanul nostru, a fost postat pe facebook de internautul Serghei Spiridon. Postarea a fost distribuită și de președintele raionului Criuleni, Veaceslav Burlac. El le cere cetățenilor Republicii Moldova, dar și autorităților să se implice în elucidarea acestui caz pentru a-l aduce acasă pe Leonid Vâlcu.
"Rog implicarea dlui ministru Alexandru Jizdan, dlui Iurie Leancă, dnei deputat Violeta Ivanov, președintele Comisiei Parlamentare Politică Externă", scrie Burlac.
Unul dintre internauți, Elena Volcovschi, scrie că scrie că un oarecare Leonid Vâlcu din respectiva localitate a revenit acasă după 9 ani de la terminarea războiului din Afaganistan, dar nu mai știe unde este acesta acum.