CHIŞINĂU, 6 ian — Sputnic. Sportivul Vladislav Gribincea, în vârstă de 40 de ani, medaliat cu bronz la Campionatul mondial de kikboxing din 2008, a fost împuşcat în cap în seara de 28 decembrie, în timp ce participa la gala Federaţiei Naţionale de Kickboxing Oriental din Moldova. Luptătorul a fost internat, în comă, în Secţia Reanimare a Spitalului de Urgență din Chişinău.
Apropiaţii şi prietenii lui Gribincea au informat în permanenţă, pe pagina de facebook a sportivului, despre starea în care se află acesta. Totodată, aceştia au solicitat ajutorul tuturor celor care pot contribui la salvarea lui Vladislav Gribincea, tratamentul fiind extrem de costisitor.
Sportivul a suportat deja trei operaţii şi, potrivit apropiaţilor acestuia, starea lui a început să se amelioreze. Gribincea continuă să lupte pentru viaţa sa, au scris prietenii, care le-au mulţumit tuturor pentru susţinere morală şi materială, îndemnându-i pe toţi, în preajma sfintelor sărbători de Crăciun, să se roage pentru acesta şi să creadă că minunile se port întâmpla.
Amintim că gravul incident a avut loc în seara de 28 decembrie, într-un local din sectorul Ciocana, unde avea loc gala Federaţiei Naţionale de Kickboxing Oriental din Moldova. În timpul solemnității, trei necunoscuți au încercat să pătrundă în incinta clubului unde avea loc petrecerea privată. În urma unei altercații între persoanele necunoscute și sportiv, a avut loc o încăierare în timpul căreia unul dintre oaspeți a scos un pistol și l-a împușcat pe Vladislav Gribincea în cap, iar apoi s-a făcut nevăzut, potrivit unor surse din cadrul FEA. Luptătorul a fost transportat la spital în stare critică.
Poliția a comunicat că cel care a tras din pistol avea intenția să fugă din țară pentru a scăpa de pedeapsă. În comun cu angajații Poliției de Frontieră, individul a fost reținut în timp ce încerca să treacă hotarul țării prin punctul de trecere Tudora din raionul Ștefan Vodă. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Chișinău. Bărbatul este cercetat penal pentru tentativă de omor și riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 ani până la 15 ani.