CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Magistrații de la Curtea Constituțională au stabilit vineri, 5 ianuarie, interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova în cazul promulgării Legii cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova. Potrivit Curții, au fost întrunite toate circumstanțele stabilirii interimatului funcției de șef al statului, după ce Igor Dodon a refuzat de două ori promulgarea acestei legi.
Curtea Constituțională a examinat sesizarea privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova. Sesizarea a fost depusă de către deputatul PD, Sergiu Sârbu în urma refuzului șefului statului de a promulga Legea cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova.
Astfel, legea va fi promulgată prin decret, în ordine, de președintele Parlamentului Andrian Candu sau de premierul Pavel Filip.
Președintele țării nu a fost reprezentat de niciun consilier la ședința Curții Constituționale. Consilierul pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a fost invitat de magistrații Curții la această ședință, însă acesta a fost lipsă din sala de ședințe.
Tot astăzi dimineață, Președinția a depus la Curtea Constituțională sesizarea cu privire la stabilirea constituționalității Legii privind securizarea spațiului informațional al Republicii Moldova. Legea a fost revotată în Parlament după ce șeful statului a remis-o legislatorilor spre re-examinare.
Potrivit amendamentelor la Codul Audiovizualului, radiodifuzorii din Republica Moldova care nu vor respecta noile prevederi cu privire la asigurarea informațională a statului vor rămâne fără licență dacă nu se vor conforma legii, doar după primirea a două amenzi.
Noua lege prevede că, în vederea asigurării informaționale a statului, se permite radiodifuzorilor transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.
În cazul în care radiodifuzorii din Moldova nu vor respecta noile prevederi ale Codului Audiovizualului care se referă la securitatea informațională, aceștia riscă sancțiuni graduale, de la amendă până la retragerea licenței. Astfel, se sancționează cu amendă de la 40 de mii de lei la 70 de mii de lei radiodifuzorii și distribuitorii de servicii care au încălcat aceste prevederi. Pentru încălcarea repetată amenda va constitui de la 70 de mii de lei la 100 de mii de lei. Retragerea licenței de emisie pentru încălcarea acestor prevederi se aplică doar după aplicarea graduală a sancțiunilor sub formă de amendă.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului va monitoriza respectarea acestor prevederi.
Legea va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Decizia Curții Constituționale este irevocabilă și intră în vigoare la data adoptării.
Aceasta este a treia decizie a Curții Constituționale prin care este stabilit interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.