Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Atenţionarea pediatrului: Greşeala frecventă pe care o fac părinţii iarna

© Sputnik / Мирослав РотарьХотя, нет: кто-то решил развлечься в холода.
Хотя, нет: кто-то решил развлечься в холода. - Sputnik Moldova
Abonare
Un cunoscut medic primar pediatru, cu peste 40 de ani de experienţă, oferă sfaturi importante părinţilor în legătură cu îngrijirea copiilor în sezonul rece

CHIȘINĂU, 30 dec — Sputnik, Doina Crainic. O greşeală pe care părinţii o fac frecvent în sezonul rece este că îşi „înfofolesc" excesiv copiii, a declarat, pentru revista Unica, dr. Ana Culcer, medic primar pediatru, şefa secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar Bucureşti.

„Înfofolirea" copiilor cu haine prea groase poate crea copiilor, în timp, o sensibilitate sporită, spune medicul. Ea a adăugat că încă din prima săptămână de viaţă copiii pot fi scoşi la aer, iar în perioadele când cel mic este răcit nu trebuie evitată baia, fiindcă igiena este atunci foarte importantă.

Ștefan Gheorghiță - Sputnik Moldova
Ce facem când apar primele simptome de gripa și răceală

De asemenea, micuţii nu trebuie „îndopaţi" foarte mult de părinţi şi bunici, care consideră că oferindu-le copiilor multe dulciuri îşi manifestă astfel dragostea. Cea mai mare greşeala este să vă obişnuiţi copilul să mănânce mult şi nesănătos, ceea ce favorizeaza dezvoltarea obezităţii, în timp ce organismul nu primeşte vitaminele şi mineralele necesare, ceea ce le scade imunitatea.

Un alt sfat pe care îl dă medicul pediatru este de a nu-l suprasolicita pe copil cu multe activităţi extraşcolare, precum limbi străine, dans, pian, diverse cursuri etc. Copiii au nevoie să se relaxeze şi să se joace în timpul liber. Mişcarea în aer liber este foarte importantă.

Totodată, este esenţial ca în familie să fie o atmosferă liniştită şi veselă, nu tensionată, pentru a nu stresa copilul, fiindcă stresul îi poate cauza şi probleme de sănătate.

Copilul poate avea de suferit şi din cauza unor substanţe din produsele casnice sau cosmetice care îi pot provoca alergii: balsam de rufe, detergenţi, tot felul de parfumuri, ordorizant de cameră. Alergiile pot fi adesea confundate cu răceala şi trebuie să fiţi atenţi la manifestările acesteia. De asemenea, aerul uscat şi căldura excesivă pot afecta negativ starea copilului.

Fluxul de știri
0