CHIȘINĂU, 13 dec – Sputnik. Candidatura lui Bogdan Zumbreanu va fi înaintată Parlamentului pentru ca acesta să fie desemnat în funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a votat, miercuri, cu majoritate de voturi pentru ca Zumbreanu să ocupe fotoliul de șef al CNA.
Concursul pentru suplinirea postului de director al CNA s-a desfășurat în două etape: proba CV-urilor și interviul. În total, la concurs și-au prezentat dosarele șase candidați, doi au fost excluși din cursă la prima probă, astfel că la interviu au participat patru pretendenți la șefia CNA: Veaceslav Guțan – conferențiar universitar, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”; Bogdan Zumbreanu – Șef al Direcției generale urmărire penală a CNA; Igor Carlașuc – Șef direcție generală asigurare operativă a CNA și Sava Maimescu – conferențiar universitar, Departamentul Drept Public, Universitatea de Stat.
Directorul Centrului (denumit în continuare director) este numit în funcţie de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.
Funcţia de director este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, cu excepţia activităţilor ştiinţifice, didactice şi de creaţie.
Directorul CNA este inamovibil pe perioada exercitării mandatului.
Mandatul directorului încetează în caz de: demisie; incompatibilitate; pierdere a cetăţeniei Republicii Moldova; imposibilitate a exercitării mai mult de 4 luni consecutiv a atribuţiilor ce îi revin în legătură cu starea sănătăţii, constatată prin examen medical; atingere a plafonului de vârstă; pronunţare a unei sentinţe definitive de condamnare; nedepunere a declaraţiei de interese personale şi a declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate în modul şi în termenele prevăzute de lege; emitere/adoptare a unui act administrativ sau încheiere a unui act juridic cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, fapt stabilit prin actul de constatare rămas definitiv; deces; revocare.
În exercitarea atribuţiilor sale, directorul este asistat de doi adjuncţi, numiţi în funcţie de Parlament la propunerea directorului pe perioada mandatului directorului. Selectarea candidaţilor la funcţia de director adjunct se face în bază de concurs organizat de către director, în procesul de evaluare fiind atraşi reprezentanţi ai societăţii civile sau ai mediului academic.
Mandatul actualului director al CNA, Viorel Chetraru, a expirat pe 25 octombrie 2017.