CHIŞINĂU, 10 dec — Sputnik. Se pare totuşi că iarna îşi intră încet, dar sigur, în drepturi. După cum au promis meteorologii, duminică a început să fulguiască în toată ţara.
Pronosticurile făcute pentru această iarnă au fost dintre cele mai înfricoşătoare: troiene cât casa, geruri de vor crăpa pietrele, viscole şi alte grozăvii. Meteorologii moldoveni infirmă însă aceste previziuni înspăimântătoare şi afirmă că vom avea o iarnă în limitele normalului, care va ţine doar atât cât trebuie să ţină o iarnă.
Recent, serviciul de profil a făcut o prognoză oficială pentru sezonul de iarnă 2017-2018. Astfel, şeful Direcției Meteorologie din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Lidia Treșcilo, a declarat într-un interviu pentru Sputnik Moldova că prognoza pentru următoarele trei luni a fost elaborată şi coordonată cu specialişti de frunte din cadrul unor servicii meteo europene.
Meteorologii din regiune au ajuns la concluzia unanimă că în ţările Europei de Sud-Est această iarnă va fi mai caldă ca de obicei. Totuşi, acest lucru nu este valabil şi pentru Moldova, unde temperaturile se vor încadra în limitele unor valori normale.
„Vă amintesc că sezonul de iarnă 2016-2017 s-a încadrat în limita valorilor normale. Temperatura medie pentru această perioadă constituie la noi —1..-3 grade Celsius şi actualul sezon va oscila între aceste limite. Să nu uităm însă că am avut şi temperaturi şi mai ridicate — maxime de +16 grade, dar şi perioade mai reci — temperatura minimă înregistrată în februarie a fost de —21 de grade. Adică, ne putem aştepta la astfel de situaţii şi anul acesta", a declarat meteorologul.
Treșcilo a subliniat că următoarele trei luni vor fi caracterizate de o alternanţă a perioadelor calde şi reci.
„Aşteptăm că luna decembrie va fi mai caldă decât de obicei, datorită unor influenţe mai mari a maselor de aer din Atlantic. De altfel, ne-am şi convins deja de acest lucru. Chiar dacă avem impresia că este frig, regimul termic este peste norma acestei perioade. Ceva mai rece va fi în a doua jumătate a iernii — sfârşitul lui ianuarie-începutul lui decembrie", a adăugat interlocutoarea.
Chiar dacă iarna îşi intră cu greu în drepturi, aceasta nu înseamnă nicidecum că ea ne va fura o parte din primăvară.
„Mai avem de aşteptat un pic. Iarna adevărată va veni mai aproape de Anul Nou. Dar şi se va încheia ca de obicei, în februarie", a conchis specialistul