CHIȘINĂU, 2 dec — Sputnik. Cunoscuta prezentatoare TV din Rusia, iar recent și interpretă Olga Buzova a declarat că este gata să părăsească scena, încheindu-și astfel cariera sa muzicală.
Potrivit presei ruse, vedeta reality show-ului televizat „Dom-2” a făcut această declarație în timpul decernării premiilor „Liga superioară” la „Novoe radio”, ea fiind prezentatoarea acestui eveniment.
După ce coprezentatorul Olgăi Buzova, directorul general al acestui post de radio, Roman Emelianov, ar fi criticat-o, femeia s-ar fi adresat publicului cu următoarele:
„Spectatorii mei scumpi și dragi, spuneți-mi vă rog, chiar doriți ca eu să-mi închei cariera mea solo în muzică?”. Sala ar fi strigat practic unanim „DA”, iar Buzova ar fi răspuns că nu a fost pregătită pentru un astfel de răspuns, însă ar fi menționat că este de acord.
„Dacă nu vă treziți cu sunetele săruturilor, nu deschideți lumea altor bărbați (titluri ale pieselor divei — nota red.)… Chiar zic, în acest moment, eu plec de pe scenă. Eu îmi închei cariera mea solo”, ar fi declarat Buzova.
Sala ar fi răspuns cu ovații. Însă interpreta a vociferat imediat condițiile unui asemenea pas:
„Voi face asta doar atunci când voi primi toate premiile care există astăzi în Rusia, America și Europa”.
Altfel spus, Olga Buzova nu va pleca de pe scenă spre dezamăgirea publicului.