CHIȘINĂU, 03 nov — Sputnik. Într-un comunicat de presă, Poliția Capitalei anunță că, în seara zilei de 22 octombrie, un taximetrist în vârstă de 33 de ani, originar din raionul Dubăsari, aflat în stare de ebrietate, s-a adresat după ajutor poliţiștilor sectorului Ciocana din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiul Chişinău.
El i-a anunțat pe oamenii legii că i-ar fi fost răpit automobilul de model "Datsun", care ar fi fost parcat pe strada Maria Drăgan şi aparţine unei companii de taxi din Capitală.
Ofiţerii de investigaţii au iniţat cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor, stabilind alte detalii decât cele declarate de taximetrist. Conform informaţiilor acumulate, în aceeași zi, taximetristul, împreună cu un prieten de-a său, ar fi servit băuturi alcoolice în orașul Orhei, după care s-ar fi deplasat spre municipiul Chişinău, la volan aflându-se amicul taximetristului ghinionist. În timpul deplasării spre Capitală, cei doi amici aghesmuiți, au fost stopaţi de către agenţii de Patrulare şi documentaţi conform procedurii, iar automobilul a fost reţinut la parcarea cu plată pentru că şoferul s-ar fi aflat în stare de ebrietate la volan.
Oamenii legii spun că taximetristul nu şi-ar fi amintit exact unde se află automobilul său, deoarece se afla în stare de ebrietate avansată.
În acest context a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru declaraţii mincinoase şi respectivul riscă amendă în mărime de până la 13 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani, în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 2 ani.