CHIȘINĂU, 20 oct — Sputnik. Vineri, în cadrul unei întrevederi în cadrul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, au avut loc discuții despre inițiativele legislative anunțate recent de Ministerul Justiției, ce au fost propuse pentru a facilita activitatea de afaceri.
„Viceministrul Justiției Anatolie Munteanu a prezentat aspectele generale și viziunile în spiritul cărora a fost elaborat proiectul. Modificările propuse vizează reglementări noi pentru anumite categorii de infracțiuni din domeniul economic și urmează a fi incluse în Codurile Contravențional, Penal, și de Procedură Penală", anunță serviciul de presă al Ministerului Justiției.
Potrivit instituției, „modificările Codului Penal din ultimii ani au impus măsuri punitive, acestea împreună cu multiplele sancțiuni prevăzute de norme din Codul Fiscal, Vamal, constrâng excesiv condițiile pentru dezvoltarea afacerilor și duc la blocaje, ce reduc inclusiv din atractivitatea pentru investitorii străini".
Din considerentele menționate mai sus Ministerul Justiției propune intervenții în lege pentru anumite categorii de infracțiuni ușoare, cu scopul de a reduce pedeapsa, însă nu este solicitată și excluderea acesteia.
Totodată, sunt propuse remedii pentru ca agenții economici să poată recunoaște vinovăția pentru infracțiunea comisă, înlătura consecințele acesteia și achita la buget sancțiuni pecuniare. Modificările mai vizează competențele organelor de control ce vor deveni organe constatatoare, restricții pentru efectuarea perchizițiilor, sechestrelor, reducerea sancțiunilor privative de libertate și creșterea celor pecuniare.