CHIȘINĂU, 19 oct — Sputnik. Președintele Generalității din Catalonia, Carles Puigdemont, a trimis un mesaj premierului spaniol, Mriano Rajoy, în care a declarat că Catalonia nu a renunțat la intenția de a-și declara independența față de Spania, ci doar a suspendat procesul.
Carles Puigdemont afirmă în scrisoarea sa că, dacă Guvernul spaniol continuă să "împiedice dialogul şi continuă represiunea", Parlamentul Cataloniei va proceda la votul asupra declaraţiei de independenţă a regiunii faţă de regat.
În data de 1 octombrie, în Catalonia, a avut loc referendumul cu privire la independență care a fost declarat nelegitim de către autoritățile spaniole și Curtea Constituțională din țară.
Ulterior, președintele Generalității din Catalonia, Carles Puigdemont, a declarat că rezultatele scrutinului (90% din participanții la referendum au susținut independența, prezența la urne fiind de 43%) prezintă un temei suficient pentru declararea independenței.
Însă Puigdemont a propus parlamentului regional să amâne declararea independenței pe perioada negocierilor cu autoritățile spaniole.