CHIȘINĂU, 13 oct – Sputnik. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis convocarea Adunării Generale a Procurorilor pentru data de 17 noiembrie și a constituit Comisia de organizare a alegerilor, din componența căreia vor face parte 5 persoane.
Necesitatea convocării Adunării Generale a Procurorilor vine ca urmare a expirării mandatelor a șase din totalul celor 12 membri ai CSP, pe 19 decembrie 2017, inclusiv a Preşedintelului acestui organ de autoadministrare, Mircea Roşioru.
În premieră, membrii CSP au aprobat şi Proiectul Bugetului Consiliului Superior al Procurorilor pentru anul 2018. Documentul a fost elaborat în conformitate cu prevederile noii Legi cu privire la Procuratură, care prevede că CSP este organul independent de autoadministrare al procurorilor, cu statut de persoană juridică şi cu un buget separat față de Procuratură, finanţat de la bugetul de stat în limita alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală, ceea ce îi garantează independența.
Conform documentului, cheltuielile de structură şi de personal se ridică la peste 7, 2 milioane de lei. Proiectul urmează a fi prezentat spre aprobare Ministerului Finanţelor.
CSP a avizat pozitiv şi proiectul bugetului Procuraturii pentru anul 2018, care include bugetele estimate pentru Procuratura Generală, procuraturile specializate şi procuraturile teritoriale.