CHIȘINĂU, 12 oct — Sputnik, Cezar Salagor. Parlamentul Greciei a votat marți, 10 octombrie, o lege prin care orice persoană care a atins vârsta de 15 ani își poate schimba identitatea de gen și asta doar în baza unei simple declarații. Stânga radicală a promovat legea privind "schimbarea identității de gen". Pentru s-au pronunțat 171 de deputați din cei 246, relatează orthodoxethos.com.
Legea a fost promovata intens de premierul Alexis Tsipras, liderul partidului Syriza, care a afirmat ca "absolut nicio tradiție, niciun precept al familiei nu cere ca oamenii să fie dați la o parte sau aruncați într-un abis social și instituțional".
Legea „Recunoaşterea legală a identităţii de gen — Mecanism Naţional de Elaborare, Urmărire şi Evaluare a Planurilor de Activitate şi a Drepturilor Copilului" reglementează recunoaşterea identităţii de gen ca trăsătură a personalităţii individului; respectarea personalităţii individului în baza caracteristicilor genului său.
La articolul 3, alineatul 4 este scris că cel interesat în corectarea identităţii de gen nu este necesar să fi fost supus/ă în prealabil la vreo intervenţie chirurgicală.
Grecii Independenți, care sunt parte a coaliției de guvernare, au denunțat legea, fiind apreciată drept amenințare la adresa avatonului Muntelui Athos, regula care interzice intrarea femeilor în Sfântul Munte.
Legea a fost aprobată în pofida opoziției vehemente a Bisericii Ortodoxe a Greciei, care a condamnat-o, calificând0 drept "imorală" și "monstruoasă", scrie cuvantul-ortodox.ro.
Anterior, în anul 2015, Parlamentul grec a legalizat parteneriatele civile între persoane de același sex. Și atunci a fost sfidată opoziția puternică a Bisericii Ortodoxe. Legea a fost aprobată cu 193 de voturi pentru și 56 împotrivă. Aceasta prevede că homosexualii au dreptul să se căsătorească. Legea a fost votată de reprezentanții partidului de stânga radicală, Syriza, care este condus de Alexis Tsipras, dar și de reprezentanții altor patru partide.
Potrivit sursei, Partidul Grecii Independenți (ANEL), care face parte din coaliția de guvernare, a votat împotrivă.
„Este o zi importantă pentru drepturile omului", a declarat atunci în fața deputaților premierul Tsipras.
Activiștii pro-homosexualitate au salutat votul Parlamentului elen, iar organizația Amnesty International a anunțat că au luat act cu satisfacție de "votul istoric", dar a ținut să sublinieze că, oricum homosexualii din Grecia continuă să trăiască într-un climat ostil și nu sunt apărați de autorități.
În 2013, Grecia a fost condamnată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru discriminare, în urma unei plângeri a militanților homosexuali.