CHIȘINĂU, 10 oct — Sputnik. Marți, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a avut o întrevedere cu președintele moldovean Igor Dodon. Putin i-a mulțumit lui Dodon pentru acțiunile întreprinse în vederea normalizării relațiilor bilaterale, deși procesul este unul anevoios.
”Apreciem mult eforturile pe care le faceți pentru a normaliza relațiile ruso-moldovenești, observăm că procesul este unul anevoios”, a spus Vladimir Putin, menționând că Rusia speră că acest proces se va avea un rezultat pozitiv.
Putin a adăugat că relațiile dintre cele două state urmează să fie edificate pornind de la interacțiunea politică.
”Astăzi dorim să susținem intențiile dumneavoastră sincere de restabilire și dezvoltare a relațiile. Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a contribui la soluționarea conflictului transnistrean, vom acționa în calitate de garant al înțelegerilor care pot și trebuie să apară, pentru a soluționa această problemă odată și pentru totdeauna”, a menționat președintele Rusiei.
Marți, președintele Igor Dodon a plecat la Soci, Federația Rusă, pentru a participa la Ședința Consiliului Șefilor de State al CSI și a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic.
Dodon a spus că are preconizate în cadrul acestei vizite întrevederi cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin și alți oficiali de rang înalt. De asemenea, pe agenda șefului statului este planificată o vizită la Universitatea de Stat din Soci şi o întrevedere cu studenții acestei instituții de învățământ, precum şi cu reprezentanții diasporei moldovenești din orașul Soci și regiunea Krasnodar.