CHIȘINĂU, 7 oct — Sputnik. Președintele Republicii Moldova consideră că instituția familiei, tradițiile strămoșești și morala creștină sunt valori fundamentale pe care se sprijină un popor și de care depinde dăinuirea noastră.
”Familia, morala creștină și tradițiile strămoșești sunt de neprețuit pentru dăinuirea noastră și trebuie să fie prioritare pentru noi”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook după ce un grup de preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei au organizat o conferință în care i-au solicitat președintelui să vină cu o inițiativă fie de anulare sau de revizuire a Legii egalității de șanse.
Vineri, un grup de preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei au organizat o conferință de presă în care au atenționat asupra activității Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, care, potrivit lor, pe parcursul a cinci ani de zile instituția și-a concentrat eforturile pe cazuri de apărare aproape în exclusivitate a minorităților sexuale.
”Pe parcurs, deja avem cinci ani, se observă că acest Consiliu în 95 de procente din activitățile sale sunt direcționate în sens de avocatură în favoarea minorităților sexuale și nu pentru discriminarea mamelor cu mulți copii sau familii nevoiașe, sau a pensionarilor, decât foarte superficial”, a declarat diaconul Ghenadie Văluță.
Diaconul a precizat că membrii acestui Consiliu au încercat să-i intimideze pe mai mulți clerici care s-au pronunțat contra păcatului homosexualității, dar și pe președintele țării, care a declarat în repetate rânduri că este contra propagandei homosexualității.
Președintele Dodon a mulțumit preoților pentru că au luat atitudine și le-a dat asigurări că ”nu va accepta ca să fie zdruncinate temeliile pe care stă de veacuri acest popor”.
"Nici eu nu pot fi intimidat, nici creștinii noștri, nici religia noastră, nici cei care țin la cultul familiei. Dreptatea e de partea noastră. Știm să fim toleranți, inclusiv în raport cu minoritățile sexuale, dar fără a accepta să zdruncinăm temeliile pe care stă de veacuri un popor”, a accentuat Igor Dodon.