România, Bulgaria, Serbia și Grecia se unesc într-un bloc balcanic

© Photo : Guvernul RomânieiÎntâlnirea la nivel înalt între România, Bulgaria, Serbia, Grecia la Varna, 4 octombrie 2017
Întâlnirea la nivel înalt între România, Bulgaria, Serbia, Grecia la Varna, 4 octombrie 2017 - Sputnik Moldova
Abonare
România, Bulgaria, Serbia și Grecia anunță lansarea unui “grup de la Vișegrad balcanic”

CHIȘINĂU, 5 oct — Sputnik. Marți a avut loc o întâlnire cvadrilaterală la nivel înalt dintre România, Bulgaria, Serbia și Grecia, în cadrul căreia s-a discutat despre intensificarea cooperării regionale dintre cele patru state balcanice, în special dezvoltarea infrastructurii energetice, comerț, turism, transport, securitate și problema migrației.

Orașul Belgrad bombardat de NATO - Sputnik Moldova
NATO, chemată să dea seama pentru crimele săvârșite în Serbia

La întrevedere au participat premierul român, Mihai Tudose, premierul bulgar, Boiko Borisov, premierul elen, Alexis Tsipras și președintele sârb, Aleksandar Vučić.

Mihai Tudose a menționat necesitatea interconectării energetice dintre statelor balcanice.

"Este importantă interconectarea la gaze a Serbiei cu Bulgaria, este importantă interconectarea Serbiei cu România pe rețelele de energie electrică, la care lucrăm", a declarat Tudose.

Premierul român a ținut să sublinieze că apropierea dintre statele balcanice nu este îndreptată împotriva nimănui.

"Sunt foarte încrezător că, așa cum spunea domnul prim-ministru Borisov, toată lumea va înțelege că nu facem această echipă împotriva a ceva sau împotriva cuiva, ci doar pentru a ne valorifica cât mai bine, împreună, marile șanse pe care le avem", a declarat Tudose în cadrul unui discurs.

Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a declarat că "s-a născut un nou grup de la Vișegrad, balcanic". El a precizat că, prin această inițiativă, cele patru țări fac "un lucru bun pentru Europa", iar "vocea" lor se va auzi, anunță Agerpres.

La propunerea președintelui sârb, Aleksandar Vučić, următoarea reuniune a celor patru state va avea loc în Serbia.

Pe 8 iunie, în cadrul unei întrevederi cu ministrul bulgar de Externe, Ekaterina Spasova Gheceva-Zaharieva, Teodor Meleșcanu anunțase că România intenționează să relanseze relațiile strategice cu statele balcanice în formatul așa-numitului „grupul de la Craiova".

Proiectul Grupului de la Craiova a fost lansat în anul 2015 de guvernul condus de Victor Ponta. Alianța a luat ființă pe data de 24 aprilie 2015, în urma întâlnirii șefilor guvernelor României, Bulgariei și Serbiei. Partea sârbă își exprimase dorința instituționalizării Grupului de la Craiova și accentuarea relațiilor de cooperare dintre cele trei state.

Fluxul de știri
0