CHIȘINĂU, 20 sept — Sputnik. În seara zilei de 12 septembrie, doi tineri, unul cu vârsta de 25 de ani şi altul de 34 de ani, au fost atacați prin surprindere de trei indivizi.
În consecință, una dintre victime a fost deposedată de telefonul mobil şi geanta în care se aflau actele personale, cardurile bancare şi bani, fiindu-i cauzat un prejudiciu de 5650 de lei. Crima a avut loc pe strada Ginta Latină, iar la fața locului au intervenit polițiștii sectorului Ciocana din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, după ce au fost alertați de către victime.
În urma măsurilor speciale de investigații demarate de către polițiștii sectorului Ciocana, de comun cu angajaţii Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, în acest caz, au fost identificați doi dintre cei trei suspecții. Ambii s-au dovedit a fi originari din Căuşeni, cu vârstele de 20 şi 21 de ani, fiind încătușaţi în cadrul percheziţiilor desfăşurate la domiciliul suspecţilor și escortaţi la Inspectorat pentru documentare. Ulterior, forțele de ordine au depistat și ridicat telefonul mobil şi geanta victimei.
Bănuiţii și-au recunoscut vinovăția în cadrul acțiunilor procesual penale desfășurate şi au fost reţinuţi pentru 30 de zile. Sunt cercetați penal pentru jaf și riscă o pedeapsa cu închisoare de la 5 la 7 ani.