CHIȘINĂU, 10 sept — Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, într-un comentariu pentru Sputnik, a declarat că toamna aceasta în Moldova va fi una „fierbinte" din punct de vedere politic.
Pe 24 septembrie în republică se prevede organizarea unor acțiuni de protest de amploare în susținerea referendumului inițiat de președinte și care a fost ulterior declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională. Șeful statului planificase să pună la vot următoarele chestiuni: extinderea prerogativelor președintelui pentru a putea declanșa alegeri parlamentare anticipate, reducerea numărului de deputați în Parlamentul țării de la 101 la 71, restituirea miliardului de dolari dispărut din băncile țării, predarea în școli a Istoriei Moldovei.
„Pe 24 septembrie vor fi desfășurate proteste în câteva zone ale țării printre care se numără municipiul Bălți, raioanele Cahul, Anenii Noi și altele. Ultimul pas va fi Chișinăul, doar în cazuri extreme. Nu îi vom scoate pe oameni așa pur și simplu. Există multe îndemnuri din partea adepților mei de a ieși și a înlătura această putere, dar ce va urma? Conflict la Nistru? Război civil?", s-a întrebat Dodon.
Potrivit acestuia, Marea Adunare Națională poate fi convocată doar în cazuri extreme, dacă, a subliniat Dodon, va deveni evident că reprezentanții proeuropeni din conducerea țării declanșează conflictul pe Nistru. Dodon a explicat că, dacă oamenii vor veni la Marea Adunare Națională, președintele țării va fi împreună cu ei. Șeful statului a adăugat că vor urma pași concreți.
„Eu am încercat și încerc din toate puterile să fac tot posibilul pentru ca situația să nu se destabilizeze. Însă dacă nu se poate altfel, atunci poporul va ieși, și președintele va fi cu poporul", a subliniat Dodon.
Acesta a menționat că este pentru înlăturarea actualei conduceri pe cale democratică, aducând ca exemplu victoria sa în alegerile parlamentare din 2016. Președintele Dodon este de părerea că alegerile parlamentare din 2018 reprezintă o metodă democratică de schimbare a conducerii țării.