CHIȘINĂU, 3 sep — Sputnik. Sâmbătă, 2 septembrie, la ora 12:33, în apropiere de Focșani, a avut loc un cutremur de pământ. Epicentrul cutremurului a fost înregistrat în munții Vrancea, la o adâncime de 64 de kilometri. A fost un seism slab, de doar 2.6 grade pe Richter, pe care aproape că nu l-au sesizat nici locuitorii României, nici cei ai Republicii Moldova. problema este alta: de la începutul anului s-au înregistrat deja mai bine de 50 de astfel de cutremure.
Directorul Centrului de Seismologie Experimentală a Institutului de Geologie și Seismologie al Academiei de Științe, Ion Ilieș, susțină că în zona seismică Vrancea are loc acumularea unor energii care pot declanșa pe viitor un cutremur puternic.
El spune că acea serie cu cutremure mici nu este în măsură să elibereze energiile subpământene care ar putea să erupă într-o zi.
"Are loc acumularea acestei energii și, bineînțeles, se va produce un cutremur de proporții. Înainte ca aceasta să se declanșeze, vom avea o perioadă de liniște. După seimurile din 2014 nu am avut niciunul puternic, cu o magnitudine de 7 grade pe Richter, care ar fi eliberat energiile acumulate în adâncuri pe mulți ani înainte. Așa că trebuie să ne așteptăm la un cutremur puternic", a declarat Ion Ilieș pentru Sputnik Moldova.
Când va avea loc cutremurul nimeni nu poate să spună. Dar seismologul spune că acesta poate avea loc în orice clipă și trebuie să fim gata în permanență de el.
Recent și Directorul onorific al Institutului Național de Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat că într-un viitor apropiat va avea loc un cutremur de pământ care va afecta România, Moldova și Ucraina.
"Cercetările noastre anunță un cutremur puternic, epicentrul cărui va fi la mare adâncime. El va afecta Moldova și Ucraina, iar o parte din puterea lui va vi resimțită și la București", afirmă savantul român.
Toate cutremurele au loc în zona seismică Vrancea, care se află în regiunea de suv-est a României. Aici au loc cutremure slabe în fiecare lună a anului.
Ultimul seism devastator produs în lume a fost înregistrat în data de 11 martie 2011, în Japonia. Cutremurul a înregistrat 9 grade pe Richter, au murit 16 mii de oameni, 6 000 au fost răniți. Stihia a distrus 400 de mii de construcții, a șters de pe fața pământului localități întregi și cartierele unor orașe. Și, nu mai puțin grav, a provocat avaria nucleară la Centrala Atomoelectrică Fokushima-1, care a contaminat cu substanțe radioactive suprafețe extrem de mari.