Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Meleșcanu, despre relația cu Rusia și sancțiunile împotriva ei

© AFP 2024 / ATTILA KISBENEDEKTeodor Meleșcanu
Teodor Meleșcanu - Sputnik Moldova
Abonare
Ministrul Afacerilor Externe a declarat marți că pregătirea Centenarului Marii Uniri, președinția română a Consiliului UE, candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU și candidatura la OCDE reprezintă prioritățile pentru diplomații români.

CHIȘINĂU, 30 aug — Sputnik. Ministrul de Externe al României, Teodor Meleșcanu, a prezentat în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române jaloanele esențiale ale diplomaților, informează Agerpres.

Potrivit lui Meleșcanu, pregătirea Marelui Centenar, președinția noastră la Consiliul UE în 2019, candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate la ONU și candidatura la OCDE sunt țintele politicii externe române.

Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe - Sputnik Moldova
Politică
Meleșcanu - între iresponsabilitate, neadevăr și penibil

Totodata, Ministrul Afacerilor Externe a mai spus că România dorește să aibă relații bune cu Rusia.

"Relațiile cu Federația Rusă vor continua în baza abordării „descurajare și dialog”, în coordonare cu partenerii noștri euroatlantici. România dorește bune relații cu Rusia, cu două premise esențiale: respect reciproc și respectarea dreptului internațional. Câtă vreme dreptul internațional este încălcat prin acțiunile Rusiei, vom sprijini pe mai departe politica de sancțiuni a UE", a declarat ministrul de Externe.

Ministrul de Externe a precizat că asigurarea președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019 este o oportunitate istorică, iar miza securității naționale în perspectivă transatlantică și globală rămâne decisivă, România comportându-se în ultimii ani ca un beneficiar al politicilor NATO.

Teodor Meleșcanu a menționat că până la sfârșitul anului țara noastră va găzdui Reuniunea Anuală de Dialog Strategic România-SUA.

Nu în ultimul rând, potrivit șefului diplomației române, vecinătatea directă a României are o importanță cu totul specială, miza prioritară fiind sprijinirea Republicii Moldova pentru un viitor european.

Fluxul de știri
0