CHIȘINĂU, 20 aug — Sputnik. În duminica a XI-a de după Cicizecime creștinii o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei.
Ea s-a născut pe la mijlocul secolului al XVII-lea, în satul Vânători din județul Neamț. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armașul,era paznic al Cetății Neamțului și făuritor de arme pentru cei ce apărau Cetatea Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele ale casei și de buna creștere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora și Maghița.
Sora ei mai mică a murit, iar fericita Teodora, sub povățuirea duhovnicului ei — Sfântul Ioan de la Râșca, pe atunci stareț al Mănăstirii de la Cetatea Neamțului, sporea în rugăciune și fapte bune și dorind să-I închine toată viața ei. Părinții ei s-au opus, iar Teodora a fost căsătorită, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii și arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai lui Hristos, s-au învoit să îmbrățișeze viața monahală.
Marii sihaștri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile și munții din ținutul Neamț, precum și duhovnicul ei au îndemnat-o spre viața de sihăstrie. Astfel, fericita Teodora a intrat în cinul monahal la Schitul Vărzărești — Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie.
După câțiva ani, năvălind turcii în acele părți, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. După ce stareța a trecut la Domnul, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo.
Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel. Acesta a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte. Iar dacă nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.
Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei unde s-a nevoit mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o sfătuia, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință. După ce a răposat duhovnic ei, Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, pentru că nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință.
Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, ce se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită necontenit de harul Duhului Sfânt. Năvălind turcii să prade mănăstirile și satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din adâncul peșterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieții sale. Stăruind neîncetat în rugăciunea de taină a inimii, fața i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.
Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora. Ajungând Cuvioasa aproape de sfârșitul vieții și cunoscând că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină ca de foc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o haină ca să se acopere, căci hainele îi erau rupte și zdrențuite de vreme, și le-a spus să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic, care să o spovedească și să o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos. Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede la schit și dimineața au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Între anii 1725-1780, întru pomenirea nevoințelor Cuvioasei Teodora, s-a ridicat Schitul Sihla cu o bisericuță de lemn și câteva chilii, având hramul „Schimbarea la Față", care, cu unele adăugiri și prefaceri, dăinuiește și azi. Cinstitul trup al Sfintei Teodora a rămas în peșteră până prin anii 1828-1835, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lui din satul Miclăușeni — Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei.
În anul 1853 familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în peșterile de la Pecerska, așezate în raclă de mult preț, pe care sunt scrise aceste cuvinte: Sfânta Teodora din Carpați. Aceasta este, pe scurt, viața Sfintei Teodora de la Sihla și acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinților, fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată țara noastră. Credincioșii din Moldova au început să o socotească și să o cinstească drept sfântă îndată după adormirea ei în Domnul, mergând în pelerinaj la chilia ei din peștera de lângă Schitul Sihla. La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 7 august.
Sursa: basilica.ro
