CHIȘINĂU, 14 aug – Sputnik. Ministrul român de Interne, Carmen Dan, a reacționat după ce românii din diasporă au amenințat cu plângere penală din cauza cozilor extrem de mari la obținerea pașapoartelor. Ministrul de Interne susține că există o inițiativă legislativă de a prelungi valabilitatea pașapoartelor românești de la cinci la zece ani.
”Am depus o inițiativă de modificare a legii. Dorim să extindem valabilitatea pașaportului de la cinci la zece ani”, a declarat Carmen Dan, la Antena 3.
Aceasta a adăugat că, în ultimele luni, numărul cererilor procesate pe zi este de 11 —12 mii.
Federația asociaților de români din Europa (FADERE) i-a solicitat recent lui Carmen Dan să rezolve de urgență situația creată la ghișeele de eliberare a pașapoartelor, altfel pe numele ei va fi depusă o plângere penală.