CHIȘINĂU, 8 aug — Sputnik. Trei indivizi din Chișinău, în vârstă de 23, 26 și 33 de ani, au fost reținuți de oamenii legii fiind suspectați de transportarea și comercializarea stupefiantelor în cluburile de noapte din Capitală. Polițiștii au depistat 900 de pastile Ecstasy, valoarea cărora se estimează la aproximativ 200 de mii de lei.
În urma investigațiilor efectuate de către ofițerii Direcției Antidrog al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații oficiului Râșcani al Procuraturii din Capitală s-a stabilit că unul dintre membrii grupării este fost angajat al poliției, iar altul — sportiv cunoscut în lumea body building-ului.
Aceștia, au creat o rețea de distribuire a drogurilor în localurile de agrement din capitală, fiind responsabili și de introducerea prin contrabandă a drogurilor pe teritoriul țării.
Astfel, la 31 iulie, un membru al grupării, în vârstă de 23 ani, a fost reținut în curtea unei instituții de învățământ din sectorul Botanica. Acesta intenționa să comercializeze pastile Ecstasy clienților unui local de agrement.
În urma perchezițiilor efectuate în automobilul acestuia, au fost depistate 440 de pastile Ecstasy cu logo „Coca Cola".
Ulterior, în sectorul Centru al capitalei a fost reținut sportivul de 26 ani, care transmitea spre comercializare pastile Ecstasy cu logo „Coca Cola", asupra sa fiind depistate peste 450 de pastile. Mai multe surse media au menționat că ar fi vorba de Mister World Moldova 2016, Anatolie Jalbă.
Potrivit Poliției, cel de al treilea membru al grupării criminale, în vârstă de 33 de ani, era un fost angajat al poliției care a demisionat benevol.
În scopul acumulării materialelor probatorii, au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigație precum achiziții de control, livrări controlate, investigația sub acoperire, fiind depistate mai multe obiecte destinate consumului de droguri, telefoane mobile și bani obținuți pe cale infracțională din vânzarea drogurilor.
Un comprimat era vândut cu 150 de lei, iar în localul de agrement acesta putea fi cumpărat și cu prețul de 350 de lei. Drogurile erau realizate în mai multe localuri de agrement din Capitală.
Doi dintre suspecți au primit mandat de arest, iar în privința celuilalt membru, judecata urmează să ia o decizie.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
De la începutul anului, poliția a sechestrat peste 3900 de pastile Ecstasy.