CHIȘINĂU, 4 august — Sputnik. Potrivit politologului, procesul de reintegrare a țării va începe în 2018, tocmai prin aceasta explicându-se faptul că Federația Rusă nu a recurs până acum la măsuri simetrice de răspuns la acțiunile neprietenești ale autorităților moldovene, începând cu interzicerea accesului jurnaliștilor ruși pe teritoriul Republicii Moldova și încheind cu declararea vicepremierului rus Dmitri Rogozin persona non grata în țara noastră.
"Pot să confirm că anume în 2018 va începe procesul de reintegrare Transnistriei cu Moldova. Acest lucru este absolut cert", a afirmat politologul.
În opinia lui Valeriu Ostalep, reintegrarea Moldovei și Transnistriei este reală și din considerentul că "evenimentele din Ucraina și Moldova nu pot continua în starea în care sunt acum — acest lucru nu este în avantajul nimănui".
"În următorii 20-25 de ani, Republica Moldova va arăta ca un stat unificat. O decizie principială în acest sens a fost adoptată de principalele state UE, în primul rând de Germania. Acesta este un punct de vedere general acceptat, respins doar de România", a conchis Valeriu Ostalep.