CHIȘINĂU, 28 iul — Sputnik. Dodon a calificat întoarcerea avionului în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care venea în țara noastră, drept un show îndreptat împotriva cetățenilor Republicii Moldova.
„Este un show îndreptat împotriva cetățenilor Republicii Moldova și împotriva relațiilor bune cu partenerul nostru strategic, Federația Rusă. Vreau să le spun, că o sa le iasă pe ochi celor, care au făcut acest show. Și mă refer în primul rând la cei din Partidul Democrat", a declarat președintele.
În opinia lui, blocarea intrării unor artiști sau a avioanelor nu le va face mare rating în fața americanilor celor care astăzi conduc țara noastră.
Dodon a mai spus că ceea ce face azi Chișinăul și Bucureștiul este doar o parte a unui joc geopolitic al Occidentului și al NATO împotriva Rusiei.
„Numai începem să rezolvăm problemele, să apropiem malurile Nistrului, îndată încep provocări de tipul acesta. De ce? Pentru că rezolvarea problemei transnistrene înseamnă clar un lucru — nici un fel de NATO în Republica Moldova nu va fi", a mai declarat șeful statului.
El a mai spus că „ei vor conflict și război aici".
„Guvernarea Republicii Moldova s-a implicat într-un joc murdar, care nu are nimic în comun cu interesele țării", a mai afirmat președintele.
Liderul de la Chișinău a anunțat că pe 24 septembrie va fi organizată o manifestație de stradă împotriva actualei guvernări.