CHIȘINĂU, 27 iul — Sputnik. Steve Bullok, fost Reprezentant al Londrei la Bruxelles, consideră că Marea Britanie nu este pregătită pentru ceea ce presupune de fapt decuplarea de la Uniunea Europeană.
Într-un articol pentru The Independent, acesta face o radiografie a negocierilor purtate de Regatul Unit cu UE și țările membre, care, în opinia lui, vor scoate la iveală capacitatea limitată a ţării de a face față pe cont propriu într-o multitudine de domenii, potrivit digi24.ro.
Astfel, în opinia lui Steve Bullok, printre problemele uriașe puse de mai multe sectoare va fi și implementarea unui nou sistem informatic vamal.
Totodată, acesta consideră că aparent obscurul Tratat Euratom va pune în pericol nu doar industria nucleară a Marii Britanii, ci şi aprovizionarea cu izotopi medicali pentru tratarea cancerului.
Bullok se întreabă dacă a fost cineva conştient de faptul că operatori aerieni britanici, precum EasyJet vor trebui să se stabilească într-un stat membru UE, iar Ryanair îşi va muta avioanele în UE 27, din cauza ieșirii din acordul Open Skies.
Acesta mai menționează că, părăsind Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei, Regatul Unit nu va avea capacitatea de a-i „certifica pe cei care repară avioanele.
Un alt sector care va pune probleme este, de exemplu, cel al ajutorului pentru dezvoltare.
„Există, literalmente, sute de asemenea zone în care efectele Brexitului se vor dovedi a fi în detrimentul Marii Britanii. Toate vor trebui rezolvate sau atenuate de guvernul britanic în negocierile pe marginea Brexitului", avertizează Bullok.