CHIȘINĂU, 1 iul — Sputnik. Ne aflăm în perioada postului Sfântului Petru și Pavel, perioadă în care creștinii trebuie să acorde mai mult timp pentru rugăciune. Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, de lângă Iași, ne spune cum trebuie să ne rugăm pentru ca să avem spor duhovnicesc și descrie o ”pravilă de rugăciune, veche de veacuri”.
”Toţi creştinii să aibă în fiecare zi un răgaz închinat rugăciunii personale. Iată, o pravilă de rugăciune veche de veacuri, care s-a dovedit că dă roade bune dacă este săvârşită zilnic:
Împărate Ceresc" — de 7 ori, Psalmul 50, Crezul, Tatăl Nostru — de 3 ori; Rugăciunile de dimineaţă, Rugăciunile de seară. Poți să rostești rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!" de câte ori mergi spre serviciu sau atunci când lucrezi ori faci curat! Metanii și închinăciuni; Un capitol din Noul Testament”, mărturisește părintele Calistrat.
Potrivit lui, aceste rugăciuni, fiind citite în fiecare zi, ”se vor aduna încet-încet şi, într-o zi, vor da un seceriş bogat, care ne va urma în viaţa de apoi”.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|