CHIȘINĂU, 22 iun — Sputnik. Unul dintre condamnați, locuitor al raionului Drochia, a pătruns în ianuarie curent în gospodăria unei consătene în vârstă. Tânărul în vârstă de 23 de ani, aflat sub influența alcoolului, i-a cerut bătrânei banii pe care-i avea în casă. Atunci când victima a refuzat să-i dea banii, inculpatul i-a aplicat multiple lovituri cu o bucată de lemn, în urma cărora aceasta a deced.
În cadrul urmăririi penale, procurorii au stabilit că bărbatul a mai comis în aceeaşi localitate şi trei furturi cu atragerea minorului în activitate criminală.
Ppentru acţiunile sale, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă definitivă de 18 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, cu încasarea sumei de 180 mii lei în folosul succesorului părţii vătămate.
Într-un alt caz, în octombrie 2016, un tânăr din același raion, fiind în stare de ebrietate, s-a luat la ceartă cu un consătean. În urma conflictului, inculpatul i-a aplicat victimei lovituri cu o buturugă, în urma cărora victima a decedat.
Inculpatul, în vârstă de 20 de ani, şi-a recunoscut pe deplin vina, fiind condamnat la 13 ani şi 4 luni de detenţie în penitenciar de tip închis.
Sentințele sunt cu drept de atac.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|