CHIŞINĂU, 17 iun — Sputnik. Cel puţin, o fotografie distribuită pe reţelele de socializare îl înfăţişează în stradă, lângă propriul automobil.
Imaginea a fost postată ieri pe facebook de Stanley Vartanian, iar acesta le propune prietenilor săi virtuali să-i găsească un titlu cât mai bun, invitând chiar şi instituţiile de drept să participe la acest concurs improvizat.
Potrivit unora dintre cei care au comentat fotografia, Chirtoacă s-ar afla lângă casa în care locuieşte. Întrebarea este dacă arestul la domiciliu presupune şi primblări prin curtea blocului.
Iar dacă acesta a fost chemat de procurori la audieri, internauţii se întreabă dacă nu trebuia cumva să fie însoţit de un reprezentant al organelor de drept.
Dorin Chirtoacă a fost reţinut de ofiţerii CAN şi procurorii Anticorupţie, fiind plasat în data de 26 mai în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Acesta este suspectat de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată.
În urma audierilor efectuate de procurori şi administrării materialului probator, s-a constatat că Dorin Chirtoacă i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, Nistor Grozavu, care figurează în același dosar, să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului municipal Chișinău (CMC).
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|